Anim’est Chișinău la a treia ediţie

Cea de-a treia ediţie a Anim’est Chișinău va avea loc între 24-27 octombrie, la Cinema Gaudeamus. Un program extrem de ofertant îi așteaptă și anul acesta pe spectatorii din Republica Moldova.

Animaţia franco-belgiană Ernest et Célestine deschide oficial Anim’est Chișinău, joi, 24 octombrie, de la ora 19:00. Cunoscuţi pentru Panique au village, regizorii Stéphane Aubier şi Vincent Patar împreună cu Benjamin Renner au lansat anul trecut animaţia bazată pe îndrăgita serie de cărţi pentru copii a scriitoarei Gabrielle Vincent, cu un scenariu semnat de scriitorul francez Daniel Pennac, scenariu care se pretează la multiple interpretări, pentru toate vârstele. Rezultatul e un film 2D care îi va unge pe suflet pe fanii animaţiei old school cu un vizual fidel stilului ilustraţiilor seriei de cărţi și cu personaje adorabile ce par desenate în acuarelă. Célestine este o șoricică de la orfelinat, unde învaţă constant să se teamă de urși, inamicul numărul unu al speciei ei, dar ajunge să se împrietenească fix cu unul dintre ei, muzicianul Ernest – un uriaș blând cu vocea actorului Lambert Wilson. În epoca filmelor 3D, Anim’est propune o animaţie cu un farmec clasic, o poveste îndrăgită de cinefilii tineri, și savurată de spectatorii adulţi care își vor aminti cu siguranţă de desenele animate și cărţile ilustrate ale copilăriei. Ernest et Célestine a avut premiera anul trecut la Cannes, în competiţia Quinzaine des Réalisateurs, unde a primit și o menţiune specială, dar cea mai importantă distincţie a sa a fost premiul César pentru Cel mai bun film de animaţie în 2013. Printre festivalurile care l-au avut în selecţie se numără și Toronto IFF, Hong Kong IFF sau Animafest Zagreb.

Din programul Anim’est Chișinău fac parte și ParaNorman, regizat de Sam Fell (The Tale of Despereaux, Flushed Away) și Chris Butler, al doilea proiect de anvergură lansat pe ecrane de studioul Laika, după succesul Coraline; sau Couleur de peau : Miel/ Approved for Adoption (r. Laurent Boileau, Jung), povestea orfanului coreean adoptat de o familie belgiană, cu un melanj de animaţie 2D și 3D și imagini de arhivă. Filmul a primit numeroase distincţii, precum Marele Premiu și Premiul Publicului la Zagreb 2013 sau Premiul publicului și Premiul Unicef pentru scenariu la Annecy în 2012.

O serie de evenimente speciale și multe alte titluri de top vor fi anunţate în curând.

 

Anim’est Chișinău este organizat de Estenest și ALTFilm

Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Institutului Cultural Român

Parteneri: Alliance Française de Moldavie, Primăria Municipiului Chișinău, Moldcell

Parteneri media: JurnalTV, KissFM,  Adevarul, Timpul, Ziarul de garda, Unimedia, Allfun.md, Locals.md, FEST.MD.