Desene animate și ateliere pentru copii, la Anim’est 2015

De vineri până duminică, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Cinema Odeon va găzdui opt filme extraordinare pentru pici, unde îi așteaptăm alături de colegii de grădiniță, de școală și de toții prietenii.

În secțiunea Minimest a intrat filmul japonez „Povestea prințesei Kaguya”, semnat de studio Ghiblu în 2013, despre o fetiţă găsită într-o tulpină de bambus şi crescută de un tăietor de bambus şi de soţia lui. Aceasta devine o tânără fermecătoare și la mâna acesteia pretind, pe lângă mulți alții, și cinci nobili, iar în curând Kaguya va trebui să-şi înfrunte destinul.

Micii iubitori de animație vor putea urmări și filmul „Cântecul mării”, o coproducție Irlanda-Belgia-Danemarca-Luxemburg-Franța, din 2014. Cântecul mării este o melodie magică intonată de către zâne pentru a putea deschide porţile regatului în care locuiesc. Saoirse este o fetiţă obişnuită a cărei mamă a dispărut fără urmă. Aceasta locuieşte împreună cu tatăl său şi cu fratele său Ben. Pentru a-şi construi o nouă viaţă, aceştia se întorc în micuţul sat aflat la malul mării, un loc al legendelor ancestrale.

De altfel, în cadrul secțiunii Minimest, copiii vor avea ocazia să vizioneze seria de filme „Crăiasa zăpezii” (2012) și „Crăiasa zăpezii 2” (2014), din Federația Rusă. În primul, Regina Zăpezii, fiind condusă de dorinţa de a construi o nouă lume, este gata să distrugă toţi artiştii care nu sunt de acord că puritatea albului trebuie să înlocuiască emoţiile şi gerul polar să îngheţe sufletele oamenilor. În al doilea, Crăiasa amenință întreaga lume cu iarnă fără sfârșit, iar dușmanul principal al său devine Orm, un trol orgolios, care abia aștepta să devină erou. Mâna prințesei și împărăția trolilor vor reveni celui care va reuși să o salveze din captivitate.

Pe lângă lumea de poveste în care se vor cufunda cei mici vizionând filmele din secțiunea Minimest, aceștia vor avea parte de surprize creative și de ateliere de animație înainte și după proiecții. Vasile Alboiu, artist grafic, vizual, producător, scenograf și regizor, va susține trei demonstrații live de animație pentru copii, chiar în sala cinematografului Odeon.

Nu uităm nici de workshopul de animație, în cadrul căruia picii vor învăța secretele animației,  ghidați de același Vasile Alboiu. Atelierul din acest an va avea loc în perioada 26-30 octombrie, între orele 15:00 și 17:00 zilnic, în incinta Alianței Franceze. Pentru a participa la workshop, copiii trebuie să deseneze un personaj inventat de ei, să-i facă o poză și, alături de o scurtă descriere a acestuia, s-o trimită pe adresa maria@animest.ro, până pe data de 25 octombrie.

Partenerii Festivalului Anim’est din acest an sunt Institutul Cultural Român, Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Afacerilor Externe al României - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Fundația Japonia, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Ambasada României în Republica Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Primăria Municipiului Chișinău, Alliance Française de Moldavie, Moldova Film, Tucano și Imago.