Voluntari

Ești tânăr și plin de energie? Îți place animația și evenimentele faine? Te invităm să faci parte din echipa de voluntari Anim'est Chișinău – cel mai tare festival din Republica Moldova.

Fiind voluntar Anim’est vei face parte dintr-o echipă îndrăgostită de animație, și, indiferent de responsabilitățile pe care le vei avea (departamentul de guest, promovare, PR, tehnic și multe altele), o să cunoști invitații speciali ai Festivalului, vei participa la toate evenimentele din cadrul Anim’est și pur și simplu vei fi parte a unuia dintre cele mai importante evenimente de film de animație din Europa.

Dacă te vei remarca în mod special, s-ar putea în anul viitor să devii membru al echipei Anim’est, care în mare parte, este formată din foști voluntari.

Trimite CV-ul tău pe adresa mashacretu@gmail.com în perioada 1-14 octombrie ca ulterior să treci un interviu cu organizatorii.

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim'est va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie 2015, la Chișinău, în cinematograful Odeon și clubul Tipografia 5.

Notă: Vârsta minimă pentru a aplica pentru voluntariat în cadrul Anim’est este 18 ani.